Anxietatea sau Armonia în România. Oare cine va câstiga?

Sunt sociolog și fac cercetare de aproape 20 de ani. Călătoria mea în profesie a fost și continuă să fie plină de savoare. Cu fiecare proiect în care mă implic simt că sunt mai aproape de oameni și că pot schimba ceva, chiar și cu o contribuție modestă.

Am trecut prin mulți ani de cercetare în care de fiecare dată când vorbeam cu oamenii despre cum este să trăiești în România, discuția devenea invariabil tensionată. “Românii sunt hoți, leneși, neserioși, delăsători” … cvasicunoscutele epitete. Nu mă îngrijora atât de tare conținutul descrierilor despre români, cât tonul cu care erau rostite. Cu angoasă, cu anxietate sau cu nervi. De parcă românii care participau la proiecte vorbeau despre o nație invadatoare – ceilalți români – cu care sunt nevoiți să trăiască și care le strică lor feng-shui-ul.

Știam că e ceva în neregulă cu descrierile acelea, de aceea niciodată nu m-am grăbit să introduc citate în rapoarte despre cât de îngrozitori cred românii că sunt românii. Mai ales că după ce se linișteau, oamenii spuneau și de bine. “Dar totuși suntem creativi, veseli și primitori. Nu suntem chiar așa răi”.

Într-un fel simțeam că tot acest năduf ascunde o mare dragoste pe care o înăbușea frustrarea și frica. De ce frustrare? De ce frică? Nu neapărat din vina oamenilor. Oamenii se nasc cu potențial asemănător oriunde în lume. Doar contextul în care trăiesc ajunge să-i facă să se dezvolte diferit. Românii nu au avut o istorie ușoară și nici o poziție privilegiată pe harta lumii. Așa se face că noi am crescut ca nație în zona de nesiguranță a Europei, “între lumi”, și asta și-a pus adânc amprenta asupra modului noustru de a fi. Noi nu suntem mai hoți, mai puturoși, mai răi decât alții. Suntem pur și simplu mai anxioși, mai nesiguri, mai temători și, în consecință, mai frustrați. Și din păcate ne-am și întreținut unii altora aceste temeri ani la rând. Descurajarea celuilalt a fost (și încă e) armă națională, neîncrederea în succes și teama de eșec sunt bombe pentru orice inițiativă individuală.

Confirmarea faptului că românii nu sunt deloc nația aceea îngrozitoare despre care chiar ei au vorbit atâta vreme este faptul că în timp furtuna rușinii naționale a trecut, ușor ușor. Am început să ne simțim mai bine cu noi înșine și cu noi ca români. Deși a mai trecut o criză peste noi, ea ne-a făcut în mod paradoxal bine. Pentru că nu a mai fost doar criza românilor. A fost criza tuturor. Ne-a ajutat să nu ne mai gândim atât la temeri, cât mai degrabă la cum ieșim la liman.

Ne-a ajutat să vedem că nu doar noi avem slăbiciuni, ci toți oamenii sunt vulnerabili. Oriunde s-ar fi născut. Ne-a ajutat să găsim resurse absolut surprinzătoare în noi înșine, să nu mai așteptăm ajutorul celor din jur, să ne ridicăm pe picioarele proprii și să devenim astfel mai încrezători. Mai puternici. Și mai mândri.

De cel puțin trei ani vorbim cu oameni complet schimbați. Oameni care nu încetează să ne surprindă de la proiect la proiect. Oameni care se caută în permanență pe ei și reușesc să-și construiască singuri fericirea. Și apoi o dau mai departe. E adevărat că trăiesc încă într-o lume paralelă cu marketingul, comunicarea, socialul sau politicul, dar curând se vor întâlni. Pentru că românii se fac ușor ușor bine și ei vor schimba modul în care se face business, comunicare sau politică în România. Nu există cale de întoarcere, nu cu oamenii pe care îi vedem noi azi în cercetare.

Ce se întâmplă cu oamenii care își doresc să-și trăiască viața liniștiți și în armonie cu ei înșiși? Numesc mai jos patru mari schimbări care aduc cu sine trenduri de stil de viață noi pentru România:

  1. Lupta pentru a ramâne umani. Într-o lume ultra rapidă, competitivă, tehnologizată, oamenii nu mai au timp să simtă cu adevărat ce le aduce valoare. Și atunci încearcă să-și simplifice alegerile după criteriile autenticității și ale emoției reale. E adevărat? E curat? E făcut de un om? Are o poveste care mă sensibilizează? Mă emoționează? Mă ajută? Atunci contează și mă întregește ca om.
  2. O voce a comunitatii mai importanta ca oricând. Abia azi putem spune că românii au descoperit ce înseamnă o comunitate și în ce constă puterea ei. Pentru că o comunitate nu înseamnă “comitete și comiții” care se încurcă în proceduri și vizează interese proprii. O comunitate este un grup de oameni format natural în jurul unei idei, al unui crez sau obiectiv comun. Oamenii au învățat că având încredere unii în ceilalți, comunicând liber, colaborând își pot schimba viața în bine. În beneficiul tuturor.
  3. Redefinirea rolurilor traditionale. Oamenii încearcă să nu mai trăiască după cutume, ci mai degrabă în linie cu ce își doresc ei de la viață. Se căsătoresc mai greu, se decid mai târziu să aibă copii, pot alege să se angajeze sau să lucreze în colaborări. Rolurile femeilor și ale bărbaților se redefinesc. Ei sunt astăzi parteneri care pot împărți sarcinile în mod egal, fără orgolii exagerate. Standardizarea socială pierde din forță, timp în care alegerile personale câștigă teren. Oamenii tind să creadă astăzi că poți să o iei oricând de la capăt și că nu există “sfârșit” atâta timp cât ești în viață și în putere.
  4. Puterea de a încetini ritmul. De a te opri din alergat. De a zice ”atât pot să fac, nu mai mult”. De a câștiga timp pentru tine renunțând la lucrurile care te sufocă, care nu-ți sunt strict necesare. Puterea de a renunța la confortul material pentru un echilibru de alt tip, mental, interior. O liniște sufletească. Oamenii din România vorbesc despre asta. Mulți chiar o fac și sunt admirați pentru curaj.

Cam acestea par să fie semințele României de mâine. Urmele anxietății de odinioară sunt din ce în ce mai vagi. Teama, frustrarea, neîncrederea sunt înlocuite de armonie, de siguranță de sine și de liniște sufletească. Românii sunt într-o continuă căutare a binelui personal și sunt mai dispuși ca oricând să-l dea mai departe.
Poate ar fi bine să inventăm un cuvânt pentru asta. Pentru noua direcție a românilor – starea de bine, relaxarea, armonia. Poate ar fi interesant să creăm un nomenclator al fericirii la români. Așa cum danezii au Hygge, japonezii Ikigai sau spanioli Fiesta (sau siesta :)). Poate ar trebui să avem și noi un concept despre liniște sufletească, despre stabilitate emoțională, despre stare de bine. Care să ne țină pe drumul acesta pe care am pornit cât mai multă vreme.

Adina Vlad
Managing Partner, Unlock

 

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Viata la Cluj; normalitatea care face diferenta

Screen Shot 2016-04-19 at 15.57.57

Intotdeauna, ca romani, am simtit ca Ardealul e diferit. Si implicit Clujul, ca inima a lui. Dar in ultima vreme parca inima asta a intinerit. A capatat un nou suflu. Si putere.

Pentru ca in ultima vreme avem numeroase solicitari de research pentru Cluj si pentru ca ne vin clienti de acolo, ne-am hotarat sa scriem cate ceva despre farmecul acestor oameni, intarit de cercetarile din zona.

Ca fapt divers, intalnim deseori oameni obisnuiti (din Bucuresti, sud sau Moldova) care ne spun ca planuiesc sa se mute la Cluj. Ca acolo traiul e mai civilizat si sunt locuri de munca destule. Iar cand suntem in Cluj intalnim alti oameni care s-au mutat deja acolo si carora le este foarte bine. Iar cu trendul acesta demografic in care “multi vin, putini pleaca”, Clujul infloreste

Mai mult, de cateva ori pe an, Clujul e plin de oameni din toate partile tarii. Si din alte tari. Vin la festivalurile care au crescut frumos, organic in zona.

Ce are de fapt Clujul? Care e secretul lui? citeste mai mult

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Cum recunosti valoarea? Simplu. Tremuri! (Unlock Cultural Surveys)

collective.jpgSURSA IMAGINI: www.teoinpixeland.ro

E foarte dificil sa scrii despre valori. E cu atat mai complicat sa vorbesti despre valorile unui popor (da, noi, romanii) care a stat atata vreme in ceata si deruta incat si-a pierdut grav contactul cu radacinile. Cu identitatea sa. Cu valorile sale.
Cum sa explici ceva atat de important, dar tot atat de intangibil, intr-un mod in care sa poata fi usor inteles?
Am fost des intrebati in ultima vreme in ce mai cred oamenii in ziua de azi, ce valori mai au. Semn bun. Nu stim exact ce sunt valorile sau cum sa le recunoastem, dar stim ca avem nevoie de ele. Ca sa existam pur si simplu.
In ultimele doua saptamani ne-am tot gandit cum sa abordam acest text. Cum sa explicam ce simt oamenii apropo de valori intr-un mod in care sa fie unanim inteles. In seara asta ne-a vizitat inspiratia insa.
Am realizat astfel ca in toate cercetarile pe care le facem exact asta cautam: lucruri, idei, actiuni pe care oamenii sa le considere valoroase, capabile sa genereze o emotie colectiva si sa schimbe viata lor in bine, cumva. Cautam insight, cum spun specialistii. Cum ne dam seama ca ne aflam in fata unei descoperiri valoroase? Pur si simplu, oamenii se emotioneaza sincer. Ei regasesc in acea idee, lucru, fapta ceva care rezoneaza cu interiorul lor. Si se conecteaza valoric cu actul in sine si cu creatorul sau.
Un lucru devine cu adevarat valoros atunci cand el se naste din emotia autentica a autorului sau si reuseste sa transmita mai departe, publicului, acea emotie infinit multiplicata.

Valorile sunt emotiile transformate in fapte care emotioneaza la randul lor oameni. Sa faci valoare inseamna sa pui la lucru o parte din emotiile tale cele mai pure pentru a crea o emotie mai mare, colectiva. Pentru a impinge oamenii mai departe.

Iar valori autentice romanesti inseamna emotia unui roman transformata in fapte care transforma oamenii de oriunde. Dar pe noi, romanii, ar trebui sa ne atinga de doua ori mai mult. Pentru ca le recunoastem instinctiv ca fiind ale noastre si pentru ca spun ceva despre cine suntem noi toti.

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Cine sunt eu, de fapt? Unicorn sau caine de vanatoare?

inorogcaineLumea se schimba. Oamenii sunt ingrijorati de faptul ca nu le mai ajung 24 de ore sa faca tot ce isi propun. Ritmul e altul azi, mult mai alert. Undeva insa, in subconstientul colectiv, se poarta o batalie mult mai profunda decat aceasta de suprafata, cu cronometrul si cu tehnologia.
Este batalia fiecarei generatii de recuperare a identitatii si a timpului irosit pe indeplinirea misiunilor altora.
Se vorbeste in ultima vreme mult despre reintoarcerea la radacini si la ceea ce ne este noua propriu, specific. Se vorbeste despre alegeri autentice, despre curaj, despre verticalitate, corectitudine si onestitate. Nu prea se vorbeste insa despre faptul ca toate aceste principii au declinari diferite pentru generatii diferite, in functie de contextul in care s-au format ele.
Toate aceste schimbari in felul de a trai, accelerate de criza mondiala si de explozia de tehnologie, au creat un mare clivaj intre doua generatii active si vecine, care par sa vada viata complet diferit. Cel putin in Romania.
Noi vedem aceste doua specii subtile in research. Le-am si dat un nume, asa cum facem noi in mai toate segmentarile. Le-am spus unicorni si caini de vanatoare

Citeste mai mult !

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Despre elite, Unlock Cultural Survey, 2012-2014

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAIn studiile noastre de marketing cultural am abordat de multe ori tema “ce inseamna oameni model? ce inseamna elita? ce inseamna elita in Romania?” Ne-am amintit zilele acestea de concluziile extrase de noi de-a lungul timpului, din discutii cu oameni de tot felul si diverse masuratori:

  • Oamenii de valoare din Romania au teama de ridicol si neincrederea cum ca vor fi intelesi. Ei s-au obisnuit sa supravietuiasca in patratica lor si de aceea nu reusesc sa se uneasca si sa aiba o agenda comuna. Pentru ca a iesi in fata echivaleaza cu lipsa de bun simt si pofta de putere. Asta am vazut atata vreme, asta credem cu totii: cel care ia microfonul in mana si vrea sa ne organizeze are interese meschine si personale. Vrea sa ne manipuleze in interesul propriu. Si elita romaneasca are oroare de asa ceva. De aceea nu ies. Le trebuie o doza de “nesimtire” si o dorinta de bine general, in cantitati duble decat normal. Trebuie sa fie un pic anormali, un pic nebuni.
  • Elita din Romania se poate uni pentru un scop comun doar pentru a sta de vorba, a dezbate o tema. Sunt foarte inteligenti, dar nu si eficienti. Nu-si implementeaza ideile. Pentru ca sunt atat de efervescenti cand le produc, incat epuizeaza toata energia atunci. Si cand sa se apuce de treaba…n-are cine Continue reading “Despre elite, Unlock Cultural Survey, 2012-2014”
FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Sindromul Stie Tot. Sau Habarnam?

image004Una din cartile preferate ale copilariei multora dintre noi a fost Habarnam si prietenii sai, o poveste despre un pitic simpatic si carismatic, care nu stia mai nimic, dar vroia sa convinga lumea ca el stie tot. Stie-Tot e opusul lui Habarnam: modest, focusat, exigent, genul omului cu indoieli, dar care stie sa zica si “nu stiu”. In ciuda carismei innascute, Habarnam nu era linistit cu rolul sau in comunitate. El vroia SA FIE Stie Tot

Habarnam si Stie Tot sunt de succes tocmai pentru ca sunt asa de reale, atat de umane. Ei exprima acea perpetua tensiune dintre forma si fond. Si o amplifica, pentru ca forma nu e linistita. Vrea sa fie fond. Si de aici aventura…

“Sindromul Stie Tot” se afla pe lista paradoxurilor culturale in Romania. Un fenomen pe care il vedem des din research. Si care a ajuns sa fie din ce in ce mai constientizat.
Avem, din pacate, aceasta meteahna, a plurivalentei si omnipotentei. Citeste mai mult!

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Muguri de 2015

muguri 2

La fiecare inceput de an simtim nevoia de a perspectiva asupra a ceea ce urmeaza sa facem in urmatoarele 12 luni, pana la urmatoarele artificii. Planificam, calculam, ne ordonam ideile in cap. Punem pe masa un nou calendar, ii rasfoim filele, ne uitam cand cad ‘liberele’. Incercam sa ne acomodam cu schimbarea. Imi aduc aminte ca dupa vacanta de iarna aveam mereu probleme in a scrie data corect. Luna ianuarie era frecvent sacrificata si trimisa in trecut, cu un an in urma. Inertie, obisnuita, asta era!

Continue reading “Muguri de 2015”

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Romani “vechi” si “noi”

Sau poate ar trebui sa spun scurt: despre romaninoi”. Pentru ca cei vechi se innoiesc si ei!

Am asistat de curand, o data cu aceste alegeri prezidentiale, la o manifestare grandioasa si emotionanta de nou romanism, un “romanism” pe care noi, in cercetare, il simtim de cel putin 2 ani. Stiam, simteam, speram ca o sa vina momentul in care semintele acestea de maturizare o omului de rand a sa dea roade.

Citeste mai mult

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn