Muguri de 2015

muguri 2

La fiecare inceput de an simtim nevoia de a perspectiva asupra a ceea ce urmeaza sa facem in urmatoarele 12 luni, pana la urmatoarele artificii. Planificam, calculam, ne ordonam ideile in cap. Punem pe masa un nou calendar, ii rasfoim filele, ne uitam cand cad ‘liberele’. Incercam sa ne acomodam cu schimbarea. Imi aduc aminte ca dupa vacanta de iarna aveam mereu probleme in a scrie data corect. Luna ianuarie era frecvent sacrificata si trimisa in trecut, cu un an in urma. Inertie, obisnuita, asta era!

De aceea ne-am gandit sa o luam din timp, sa ne obisnuim cu schimbarea. Pe finalul anului trecut (post alegeri) spuneam ca oamenii se transforma, ca au mai multa grija de ei, ca se dezvolta si se exprima din ce in ce mai interesant. Spuneam, de asemenea, ca in cercetarile noastre intalnim oameni obisnuiti care au mai mult curaj sa spuna cine sunt, ce vor, ce cred, ce fac. Pare firesc, dar va spun cu toata sinceritatea – “sa ai curajul sa spui cine esti” este o noutate pentru Romania.

Atunci cand stai de vorba cu oamenii diferiti in fiecare zi, simti valul ce urmeaza sa vina, le simti energiile. Le poti rata doar daca nu-ti folosesti suficient de mult propria-ti sensibilitate. Dar asta se poate antrena.

Iata si lista noastra de ‘noutati’ in 2015:

1. O sa avem din ce in ce mai multe povesti interesante spuse de oameni obisnuiti. Oamenii se ‘insanatosesc’ si simt nevoia sa-si povesteasca experientele. Si au multe de spus.

2. Nu o sa mai intalnim prea des lideri de opinie in focus grupuri sau orice altfel de intruniri. Oamenii s-au impacat cu ei insisi si fac fata mai usor oricarui partener de discutie, indiferent cat de vocal, puternic, energetic ar fi acela. Au invatat sa-si faca loc si sa se exprime in felul lor.

Picture1

3. Oamenii se vor defini prin munca lor. Sau, mai simplu, isi vor alege un job in functie de ce sunt ei, de ce li se potriveste, si nu motivati exclusiv de un salariu. Din ce in ce mai multi vorbesc despre cat de important este sa mearga dimineata la job zambind

4. Oamenii vor fi mai dispusi sa asculte povestile altor oameni obisnuiti, asemanatori cu ei. Experientele celorlalti capata mai mare credibilitate decat au povestile brandurilor, ale institutiilor, ale politicienilor. Viata reala, unplugged, devine cea mai credibila sursa de informare

5. Se va dezvolta un nou ‘simt’ in oameni: radarul de autentic. Internetul , retelele sociale, alte canale media vor pune in continuare la dispozitie o enorma cantitate de informatie pe care omul nu o va putea procesa efectiv, pentru ca nu are nici timp, nici atata spatiu in creier. Pentru ei vor face diferenta acele mesaje, fapte, actiuni ancorate in realitate, necenzurate. E greu de explicat ce trebuie sa faci sa fii autentic si sa le cuceresti inimile. Cred ca singurul raspuns valid, scuzandu-ma pentru raspunsul banal, e acela de a fi CHIAR AUTENTIC. Oamenii o sa sa simta asta. Asa cum o sa simta si o sa sanctioneze si faptul ca imprumuti jocul autenticitatii pentru a manipula.

Noi asta vedem pentru 2015: multa munca, mult adevar si simplitate, multe fapte bune, multa comunicare de la om la om. Si multa empatie.

Sa incepem asadar anul cum ne sta noua mai bine…muncind :). Glumesc, sincer! Voie buna sa aveti!

Revenim…

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published.