Protestul generatiei Z

 

In ultimii ani s-a vorbit mult, chiar foarte mult, despre cat de avansati, profunzi si maturi sunt reprezentatii generatiei Z. Si despre cat de bogata este perspectiva generatiilor ce vor urma, cei nascuti direct digitalizati.

Cu totii ne intrebam care va fi viitorul umanitatii atunci cand aceste generatii vor ajunge sa conduca lumea, in conditiile in care ei devin faimosi, vizibili, vocali, super informati si cu pareri puternice la varste foarte fragede, cel mai des inainte de implinirea varstei de 18 ani (tehnic, inainte de a deveni majori). Din punct de vedere strict biologic, organic, dezvoltarea creierului e completa in jurul varstei de 25 de ani, dar asta nu inseamna ca procesul nu poate fi grabit, accelerat, si nu se poate ca cineva sa devina matur inainte de varsta tipica. Si orice asemanare cu cresterea accelerata a rosiilor in solar sau prin hrana artificiala este strict intamplatoare …

Am intrat si noi, asa cum ne-a dus valul problemelor sociale contemporane, in acest tavalug al intrebarilor despre viitorul generatiei Z si al celor ce le urmeaza. Am stat de vorba cu psihologi, sociologi, educatori despre ce simt ca se schimba in noua garda de oameni ce se pregatesc sa activeze pe Pamant. Si am vorbit bineinteles cu ei, cu copiii. I-am intrebat cum proiecteaza ei propriul viitor. Si nu am obtinut un raspuns foarte confortabil. 25% din ei ne-au spus ca viitorul omenirii si al Terrei nu este unul pozitiv sau promitator. Optimistii, cei care credeau ca pana la urma viitorul o sa fie pozitiv, aveau la randul lor motive de ingrijorare. Se temeau de robotizare excesiva, de poluare, de incapacitatea Pamantului de a ne tine pe toti, in conditiile in care exista o promisiune de speranta de viata mai mare in viitor. Multe griji si probleme mari pentru niste oameni inca mici. Se spune ca maturizarea inainte de vreme se produce de regula prin experimentarea unor traume. Oare expunerea la prea multa informatie, dopajul acesta excesiv cu cunostinte, nu este in sine o trauma pentru un creier inca imatur si incapabil sa decanteze corect si sanatos subiectele pe care le stocheaza?

In proiectele pe care le desfasuram cu generatia Z am observat si o polarizarea interesanta la nivel cognitiv – unii sunt extrem de avansati in plan verbal, vorbesc ca niste adulti foarte documentati, iar altii aproape incapabili sa lege doua vorbe, desi sunt bine incadrati academic. E ca si cum ai citi diferentele din briefurile parintilor lor. Dar toti au in comun lipsa de entuziasm si un usor cinism. De parca nimic pe lumea aceasta nu ar fi atat de minunat incat sa merite sa te bucuri cu toata fiinta. Pentru ei nu pare ca exista lucruri sau experiente pe care sa si le doreasca cu ardoare. Poate doar sa petreaca mai mult timp in familie, dar pana si dorinta asta este rostita in soapta, cu o jena greu de decodificat.

Provocati de dorinta de intelege ce doreste de fapt generatia Z sa ne spuna, am identificat o lista de tensiuni specifice vietii lor la care copiii ne cer, indirect, solutii.

 

  1. Paharul nu se goleste niciodata. Nu mai lupta pentru lucrurile pe care si le doresc pentru ca simt ca nu le lipseste nimic cu adevarat. Gratificarea imediata si timpul de asteptare din ce in ce mai redus scade rezistenta la frustrare si erodeaza centrul perseverentei si al tenacitatii. Practic, daca dau de greu se frustreaza si renunta. Sau cauta solutii sa obtina ce-si doresc usor. Si din pacate solutiile apar mai rapid decat ar trebui, ceea ce le tine gandirea pe loc.
  2. Absenta arterelor mentale principale si a valorilor fundamentale, care sa-I ajute sa se ghideze, sa proiecteze.  Abundenta de stimuli si oportunitati ii determina sa sara de la o sarcina la alta foarte repede, fara sa aiba timp sa acumuleze consistenta in ceea ce fac, fara sa se implice prea mult, fara entuziasm si efort. Practic creierul lor face santuri mici ca niste ulite si nu ajunge sa aiba “autostrazi”.
  3. Absenta timpului pentru reflectie. Experientele lor diverse si de scurta durata le umplu viata de senzatii care vin si pleaca, iar timpul alocat reflectiei e aproape nul. Creierul nu se odihneste si nu reflecteaza niciodata, nu sapa adanc in lumea interioara pentru a construi o relatie puternica a sinelui cu lumea exterioara. Sinele e uitat acolo undeva, zgribulit in intuneric, pentru ca e atat de mare galagie in exterior ca nu mai are loc sa creasca.
  4. Ecranizarea propriei vieti. Granita dintre viata publica si cea privata s-a subtiat. Prin tehnologie ei pot fi in mai multe locuri in acelasi timp si astfel joaca simultan mai multe roluri sociale. Dar poate pe niciunul pana la capat. Se pierd in livrarea de mesaje pentru public in loc sa simta in totalitate o experienta, cea in care se afla cu adevarat  in acel moment. Fenomenul e prezent si la generatiile mai mari, fapt ce accentueaza detasarea copiilor. De ce ar fi ei mai implicati si mai atasati, daca toata lumea e ocupata cu un selfie sau o postare?
  5. Pierduti in labirintul de oglinzi al sinelui. Cu atata zgomot si presiune venita din lumea exterioara, lumea interioara nu are liniste. Sinele generatiei Z se invarte haotic intr-un labirint al oglinzilor in care incearca sa-si gaseasca fateta reala, autentica. Si tot procesul este anevoios si stresant. Daca ati fost vreodata intr-un astfel de labirint, trebuie sa cunoasteti sentimentul. Nu este cel mai placut, e ca si cum ai fi prins in propria-ti inchisoare si nu mai vezi iesirea.
  6. Neintelegeri cu corpul lor. Sunt atat de prinsi de comunicarea virtuala incat dezvolta un limbaj scris al emotiei, care ramane insa subdezvoltat in viata reala. Ei spun ca au dificultati in a-si utiliza corpul, mimica si gestica in comunicarea fata in fata si de aceea prefera, de cele mai multe ori, sa comunice prin tehnologie. E mai usor de controlat.  E “prin intermediar”. E mai putin emotionant, deci mai putin stresant
  7. Auto-protectia self-ului fragil. Se implica mai putin in relatii si de regula utilitar, pentru a fi in compania cuiva. Ca in tot ceea ce fac, atunci cand experienta comuna devine dificila, tind sa se detaseze ca sa nu sufere. Practic relatiile de prietenie sau parteneriat, pentru cei mai mari in special, nu ajung la un nivel de profunzime foarte mare. Sunt mai degraba preocupati sa primeasca cat mai mult din exterior, ca o foame de stima de sine, si nu se mai gandesc ca trebuie sa si ofere pentru a se conecta intr-un mod real si autentic cu cei din jur. Nu mai gandesc relatiile ca pe un parteneriat, cat ca o sursa de incarcare pentru sine.
  8. Grija pentru corp e o porunca sociala. Se aliniaza cu usurinta la trenduri, mai ales ca trendurile ajung rapid la ei. Sa faci sport, sa mananci sanatos si sa arati bine reprezenta triumviratul unui corp atractiv pentru “public”. “Grija de sine” este un concept extrem de prezent in viata lor, dar ca hrana pentru latura narcisica a eului lor. Nu pentru sinele autentic, desi vorbesc mult despre asta. Dar simplul fapt ca se vorbeste atat de mult despre “mindfulness”, “hrana spirituala”, “minte si suflet” reprezinta un semn de intrebare in sine. Mindfulness-ul nu ar trebui sa fie silent, discret si privat?
  9. “Vocile” ii distreaza si le indica drumul in viata. Sau parerile celor ca ei, dar mai vocali. Influencerii si youtuberi dau tonul actiunilor lor. Autoritatea nu mai este despre competenta si experienta, ci despre parerile celor in care se regasesc. O influenta a anturajului la nivel macro, mondiala, greu controlabila
  10. Decupeaza din viata ce le place. Si ce nu le place, evita, pentru ca e plin online-ul de chestii mult mai tari. Nu trebuie sa fii prezent tot timpul, ci doar atunci cand viata reala e chiar interesanta. Astazi lumea e plina de oportunitati!

 

Acestea sunt doar cateva din tensiunile pe care le-am identificat noi. Multe sunt in curs de formare, altele nu au aparut inca, dar trebuie sa fim pregatiti pentru orice.

Sunt multe lucruri bune in generatia Z, asa cum au fost in toate generatiile de pana acum. Si minusuri, ca si in cazul altor generatii.

Dar noi simtim ca exista o oarecare neintelegere in ceea ce priveste specificul generatiei Z. In timp ce lumea cade intr-o admiratie totala pentru cat de avansati cognitiv si de maturi sunt copiii in ziua de azi, nimeni nu mai aude strigatul lor de ajutor. In timp ce ne minunam si laudam adolescentii milionari, copiii ecologisti si micile genii IT si ne intrebam care o sa mai fie rostul nostru pe lume atunci cand ei o sa preia conducerea, nu ascultam protestul lor real. Acela ca ei nu mai simt viata si emotia cu adevarat, ca vor experiente autentice, ca vor conectare si ajutor in a se construi pe sine, in a-si intari vocea interioara. Si nu doar un ajutor teoretic. Nu urmarind tutoriale sau citind carti de parenting si de pedagogie. Ci facand lucruri impreuna. Lucruri reale, cu sens, cu scop. Fara ecrane, selfie-ul si postari. Doar pentru binele lor sufletesc, pentru a-si cunoaste emotiile reale si a se impaca cu corpul lor. Pentru a putea decide singuri ce e bine si ce e rau pentru ei, fara sa astepte un influencer sa le zica ce sa faca. Pentru a putea lua decizii personale sanatoase si pentru a se apara de manipulare si dezinformare.

Studiile au demonstrat ca un comportament de dependenta nu se vindeca prin izolare si cu atat mai putin prin imitatie. In cazul abuzului de tehnologie si informatie, virusul e atat de puternic incat determina imitatie. Stiind toate aceste lucruri din cercetarile pe care le facem, indemnam cu toata convingerea generatiile care au cunoscut placerea conexiunii reale sa predea stafeta generatiei viitorului. Sa nu fie reactive si contemplative, ci sa aiba initiativa si sa ajute. Protestul copiilor este despre asta: invatati-ne sa simtim viata asa cum e ea

 

 

FacebookTwitterGoogle+LinkedIn